A XXVI-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus Radio România din București se va desfășura sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluției Române din Decembrie 1989. Peste 8.000 mp de standuri care vor găzdui sute de mii de titluri și aproape 900 de evenimente, lansări și prezentări de carte, sesiuni de autografe și dezbateri cu teme ce acoperă un spațiu vast, de la ficțiune și suspans până la gastronomie și poezie, îi așteaptă pe cei care vor trece pragul târgului de miercuri până duminică.
Deschiderea oficială a Târgului Gaudeamus Radio România, ediția București 2019, va avea loc miercuri, la ora 12.00, la standul Radio România.
Ca și la edițiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preșcolari, elevi, studenți, cadre didactice, bibliotecari, profesioniști din domeniile editorial/educațional, membrii
uniunilor de scriitori, jurnaliști, pensionari, persoane cu dizabilități și însoțitorii acestora, grupuri organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) și a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată și suportul pentru Tombola Gaudeamus. Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 și 20.00.
Lecturi în campanie
Principalul motiv invocat de români atunci când sunt întrebați de ce nu citesc este lipsa timpului. La această ediție a Târgului de carte Gaudeamus, Curtea Veche Publishing ne spune că e #timpulsacitim, luând parte la o campanie care demonstrează că, oricât de ocupați am fi, putem citi măcar o pagină pe zi. Campania inițiată de Asociația Curtea Veche și Leo Burnett, își propune să schimbe percepția asupra lecturii în contextul statisticilor care arată că peste 50% dintre românii adulți nu au citit nicio carte în ultimul an și doar 4% dintre români citesc zilnic.
La standul Curtea Veche Publishing din cadrul Gaudeamus 2019 oricine este invitat, între 20 și 24 noiembrie, să se alăture campaniei filmându-se în timp ce citește o pagină dintr-o carte și postând pe rețelele proprii de socializare cu hashtag-ul #timpulsacitim. Pe site-ul timpulsacitim.ro sunt disponibile vizualuri și statistici care pot fi folosite de toți cei care doresc să participe la discuția despre importanța lecturii, precum și mesajele a numeroase personalități din cultură, media, sport, cooking, social media.
Curtea Veche Publishing anunță reduceri de 25%, multe titluri noi și întâlniri cu autorii preferați, printre care Adrian Cioroianu, Alec Bălășeșcu, Traian Berbeceanu, Marian Godină, Trupa VUNK, Joseph Hadad, Diana Bulimar, Elena Butuc (LaLena.ro), Cristina și Alex Donovici (Poveștile Cristinei)
Personajele Grupului Editorial ART ies din poveste la Târgul de Carte Gaudeamus. Peste 1200 de titluri, dintre care mai bine de 100 de noutăți publicate la editurile Vlad și Cartea cu Genius, Arthur, Youngart, Grafic, ART și Paladin, sunt pregătite să-și întâlnească cititorii de toate vârstele. Peter Iepurașul, Mickey și Uriașul cumsecade sunt doar câteva dintre personajele editurii Vlad și Cartea cu Genius care abia așteaptă să-și facă prieteni noi printre micuții cititori. Descoperă-i în cărțile autorilor Emma Thompson, Maurice Sendak și Louis Slobodkin, nou intrate în portofoliu.
Muzeul Național al Țăranului Român și Editura Martor vă invită la sfârșit de toamnă la Târgul GAUDEAMUS Radio România 2019 (20 – 24 noiembrie), cu promisiunea de a prezenta „carte frumoasă cu publicații apărute de-a lungul anilor sub egida Muzeului și a Editurii Martor, într-un stand plin de culoare și însemne țărănești”, între orele 10.00 – 20.00).
Editura Polirom va aduce la cea de-a XXVI-a ediție a Tîrgului Internațional de Carte „Gaudeamus” peste 1500 de titluri, toate aflate la reducere: 30% Colecția Junior, 20% titlurile apărute înainte de 2019, 10% Colecția Top10+, 10% titlurile publicate în 2019.
Editura Gama aniversează la ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus un sfert de secol de existență. Cei 25 de ani de la fondare vor fi marcați printr-un eveniment special vineri, 20 noiembrie, de la ora 17.00 – când discursurile aniversare vor fi urmate de un cocktail la care sunt așteptați toți cititorii și colaboratorii editurii -, dar și printr-o ofertă bogată de cărți, multe dintre acestea beneficiind de reduceri substanțiale de preț.
Cu acest prilej, Editura Gama va face și un gest caritabil, printr-o donație de cărți către recent înființatul Centru Educațional „Casa bună” fondat de Valeriu Nicolae, cunoscut pentru proiectele sale de voluntariat legate de accesul la educație al copiilor proveniți din mediile defavorizate.
„Pentru noi, cei 25 de ani de poveste înseamnă nenumărate provocări depășite și vise împlinite. Tot ceea ce facem, facem cu pasiune, ținând seama de misiunile pe care ni le-am asumat: educația prin joc ca metodă eficientă de învățare, dezvoltarea inteligențelor multiple, promovarea metodelor alternative de educație, susținerea eforturilor de deprindere a citirii, promovarea literaturii de calitate și încurajarea lecturii în familie și a interacțiunii părinte-copil. Ediția de anul acesta a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus este un prilej de a-i sărbători în primul rând pe eroii poveștii noastre: copiii și părinții care ne sunt alături!”, a declarat Diana Mocanu, directorul general al editurii.
Printre noutățile de anul acesta se numără trei titluri premiate de ficțiune pentru copii și adolescenți: „Băiatul din bulă” de Stewart Foster, „Orangeboy” de Patrice Lawrence și „Acum sunt normală?”, primul volum al trilogiei feministe „Clubul Fetelor Bătrâne” de Holly Bourne. Nu lipsesc nici titlurile de Crăciun, o apariție specială fiind „Noaptea de Ajun în Țara Minunilor” de Carys Bexington și Kate Hindley – o splendidă poveste ilustrată, în versuri, inspirată de clasicul poem „”Twas The Night Before Christmas” și de „Alice în Țara Minunilor”.
Reducerile pe care editura Gama le practică la Gaudeamus sunt consistente, ajungând până la 70%.
O zonă consistentă a ofertei de carte la acest târg este orientată spre creația femeilor și dezbateri feministe. Două volume dedicate poeziei publicate de femei apar la Fractalia și Cartier.
Evenimentele dedicate celor mai recente apariții Polirom – în colecțiile „Plural”, „Historia”, „Seria de autor Andrei Oișteanu”, „Seria de autor Gheorghe Crăciun”, „Fiction LTD”, „Ego.Proză”, „Ego-grafii”, „Biografii romanțate”, „Biblioteca Polirom”, „Junior” – vor prilejui la această nouă ediție Gaudeamus întîlniri cu: Alina Isac Alak, Sorin Antohi, Simona Antonescu, Flavius Ardelean, Florin Bican, Bianca Burța-Cernat, Mircea Cărtărescu, Doru Căstăian, Paul Cernat, Ionuț Chiva, Marius Chivu, Cosmin Ciotloș, Dan Coman, Liliana Corobca, Călin Cotoi, Mircea Daneliuc, Caius Dobrescu, Mircea Dumitru, Vasile Ernu, Ecaterina G., Bogdan Ghiu, Valeriu Gherghel, Anca Hațiegan, Bedros Horasangian, Adrian Lăcătuș, Ion Bogdan Lefter, Dan Lungu, Maria Manolescu, Ciprian Măceșaru, Mircea Mihăieș, Mariana Mihuț, Luminița Munteanu, Bogdan Murgescu, Carmen Mușat, Mirela Nagâț, Eugen Negrici, Dorica Nicolae, Andrei Oișteanu, George Onofrei, Horia-Roman Patapievici, Cezar Paul-Bădescu, Ioan Pânzaru, Dana Pîrvan, Theodor Cristian Popescu, Iulia Popovici, Alexandru Potcoavă, Cristian Preda, Simona Preda, Grégory Rateau, Victor Rebengiuc, Costi Rogozanu, Doina Ruști, Andrei Florin Sora, Bogdan-Alexandru Stănescu, Moni Stănilă, Ovidiu Șimonca, Marius Turda, Marina Vazaca, Matei Vișniec, Fatma Yilmaz.
În ce privește poezia, se anunță titluri noi la editurile Charmides, Casa de Editură Max Blecher, Cartier ca și la frACTalia și Sonia.
Noutăți premiate
Standul Editurii Litera va fi gazda noutăților din cele mai diverse domenii de interes, a cărților-eveniment, a lansărilor și a sesiunilor de autografe, a reducerilor și a concursurilor cu premii garantate. Iubitorii de ficțiune nu trebuie să rateze noile titluri din colecția Clasici Contemporani Litera precum „Schiță”, primul volum din trilogia semnată de Rachel Cusk, scriitoarea contemporană aflată pe lista celor mai buni tineri romancieri, întocmită de revista Granta; „Babilon” de Yasmina Reza, roman finalist la Premiul Goncourt și câștigător al Premiului Renaudot; „Glasul de taină”, de Geraldine Brooks, câștigătoarea Premiului Pulitzer; „Să-i reparăm pe cei vii” de Maylis de Kerangal, un roman ce s-a bucurat de un succes uriaș, câștigând zece premii literare în Franța, și o nominalizare la Premiul Man Booker International; „Jurnalul Reniei. Viața unei tinere în umbra Holocaustului” de Renia Spiegel, o contribuție inestimabilă în literatura Holocaustului, o carte-mărturie ce amintește de jurnalul Annei Frank; o colecție de povestiri fascinante despre ce înseamnă să fii femeie în lumea modernă, „Știi bine că vrei. Iubitorul de pisici și alte povestiri” de Kristen Roupenian, descrisă dreptcea mai îndrăzneață voce nouă din ficțiunea americană.
Cărțile în curs de ecranizare și thrillere despre care toată lumea vorbește se regăsesc în super-colecția Buzz Books, de la Litera, ce include noutăți precum: „Prietenie trădată”, de Christopher Bollen, un thriller de citit într-o noapte, câștigător al Premiului Fitzgerald; „Fetița din scrisoare”, de Emily Gunnis, o carte greu de lăsat din mână; „Ar fi trebuit să știi… dar acum e prea târziu”, de Jann Hanff Korelitz; „Crăciunul lui Poirot”, de Agatha Christie, într-o ediție de sărbătoare, „Nebuni și muritori”, un nou roman istoric semnat de Bernard Cornwell.
În cea mai nouă carte a sa, „Renovări. Amenajări interioare”, scriitoarea Mara Wagner povestește îmbinând formulele narative – poezie, proză, monolog dramatic – despre criza în cuplurile aflate în jurul vârstei de 40 de ani, un subiect universal.
Blue Moon, colecția de romane de povești de dragoste și ficțiune istorică pentru femei, continuă cu bestsellerurile momentului: al doilea volum din seria semnată de Lucinda Riley, „Cele șapte surori”, „Sora furtună. Povestea lui Ally; Fiul timpului”, de Deborah Harkness; „Anul de grație”, de Kim Liggett; „Fetele dispărute din Paris”, de Pam Jenoff; „Tot ce ne-am dorit”, de Emily Giffin și multe alte noutăți.
Michelle Obama revine la Editura Litera cu un jurnal inspirațional, „Povestea mea”. Jurnal, bazat pe memoriile sale devenite bestseller internațional. Paginile sale includ întrebări care te provoacă și te îndeamnă să te descoperi și să faci următorii pași spre noi experiențe.
Fanii celebrului scriitor norvegian Karl Ove KnausgÃ¥rd vor putea citi volumul „Toamna”, prima carte din cvartetul „Anotimpuri”, o enciclopedie personală despre lume, minunat ilustrată, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută.
Peste 150 de titluri reunite sub imprintul Litera, Carte Pentru Toți, din toate domeniile de interes, vor fi disponibile pentru vizitatorii Târgului de carte Gaudeamus la prețuri speciale. Dintre noutăți menționăm un nou volum semnat de Susanna Tamaro, de data aceasta de proză scurtă, „Pe o singură voce: cinci povestiri ca un roman despre răul de a trăi”, despre copilărie și amintire, simțăminte și înțelegerea poveștilor gingașe și atroce ale copiilor singuratici și nefericiți; o nouă carte de povestiri vine de la Samanta Schweblin, autoare aleasă de revista Granta printre cei mai buni 22 de scriitori de limbă spaniolă sub 35 de ani, „Păsări în gură”, povești pline de umor negru despre oameni și realități alternative; Maria Semple, autoarea bestsellerului ecranizat „Unde ai dispărut, Bernadette?”, revine la Editura Litera cu romanul „Azi va fi altfel”, o poveste hilară și emoționantă despre reinventare.
Noi cărți relevante de dezvoltare personală apar în imprintul Introspectiv: „Poate ar fi bine să discuți cu cineva”, carte ecranizată și bestseller New York Times, scrisă de psihoterapeutul Lori Gottlieb, este o carte ce schimbă vieți și dă speranță celor ce nu cred în terapie. Fanilor „lykke, hygge sau japonisme” editura le recomandă cartea „Liniște într-o epocă a zgomotului. Despre plăcerea de a evada departe de lume” de Erlin Kogge, un îndemn la a depăși zgomotul lumii de azi și la a învăța din nou să ascultăm.
În colecția IQ230 apar două noutăți care ne învață despre comportamentul uman și cum să-l înțelegem mai bine: „Înconjurat de idioți”, de Thomas Erikson, devenit bestseller internațional, cu peste 1 milion de exemplare vândute, detaliază cu exemple despre cele patru tipuri de comportamente umane și despre comunicarea eficientă; Psihologia prostiei, un volum coordonat de Jean-François Marmion, în care psihologi, filosofi, sociologi și scriitori ne împărtășesc viziunea lor despre prostia umană pentru a o înțelege și combate mai bine.
David Wallace-Wells scrie o carte puternică și evocatoare despre lumea în care trăim și despre impactul schimbărilor climatice, „Pământul nelocuibil. Viața după încălzirea globală”. Acest volum este o relatare cuprizătoare și necesară, o lectură esențială prin care să înțelegem cum schimbarea climatică tranformă toate aspectele vieții noastre.
În colecția Kronika apare un nou titlu semnat de istoricul Lawrence Freedman, „Viitorul războiului” – o carte care ne oferă istoria completă a războiului, sub toate formele și cu toate implicațiile sale, arătând ce a impulsionat și continuă să impulsioneze această formă umană unică de violență politică.
Aflăm povestea adevărată a agenților DEA care l-au răpus pe Pablo Escobar, chiar de la ei, în cartea „Vânătorii de oameni. Memoriile explozive ale lui Steve Murphy și Javier F. Pena”, subiect al serialului de succes Narcos, difuzat pe Netflix, pot fi citite în acest volum, noutate Kronika la Târgul de carte Gaudeamus.
„Pinch of Nom”, cel mai vizitat blog culinar al momentului, cu peste 1,5 milioane de fani, prezintă în cartea de rețete cu același nume semnată de Kate Allinson și Kay Featherstone, 100 de rețete simple și gustoase pentru a slăbi cu ingrediente simple și tehnici care fac gătitul floare la ureche.
Noutăți pentru adolescenți, cărți de aventuri, insule magice și universuri care abia așteaptă să fie descoperite în „Merlin. Anii pierduți”, de T.A. Barron; „Călătoria lui Albie Bright”, de Christopher Edge; „Captivi în timp”, de Rysa Walker; „Bold. Clanul Curajoșilor sare în ajutor”, de Julian Clary, David Roberts.
Crăciunul pentru copii vine cu multe surprize în traistă la standul Editurii Litera. Cartea ilustrată de iarnă „Zăpada, de Walter de la Mare cu ilustrații de Carolina Rabei; Căsuța din zăpadă, de Peter Bently și Charles Fuge; „Mario și miracolul Crăciunului”, de Jane Chapman și Karma Wilson; „Martin stă treaz”, de Jane Chapman și Karma Wilson; „Leti și Luca – Vine Crăciunul & A venit iarna”, de Ruth Wielockx; „Alege un brăduț”, de Patricia Toth cu ilustrații de Jarvis; „Magia Crăciunului”, de Tony Wolf; „Cum a salvat Felix Crăciunul”, de Alex T. Smith; „Povești clasice de Crăciun”; „Sora de zăpadă”, de Emma Carroll; Activități de Crăciun; „Regatul de Gheață 2”, povestea filmului; „Povești muzicale. Spărgătorul de nuci”.
Nu putea lipsi o carte cu și despre pisici, așadar pe versurile meșteșugite ale Simonei Epure și minunat ilustrate de Alexia Udriște, cei mici vor face cunoștință cu Miau, Miorlau și Miaunici, trei pisoi prieteni, care trec prin cele mai năstrușnice întâmplări. Plină de culoare și savoare, această nouă apariție de la Litera Mică îi va introduce pe cititori în universul naturii și al ființelor mici. Și editura Humanitas promite peste 1000 de titluri din toate colecțiile lor și 30 de întâlniri cu scriitorii editurii.
SF și cărți pentru copii
Editurile Nemira și Nemi pentru copii invită cititorii în noul pavilion, cu zeci de titluri noi, de ficțiune și non-ficțiune, pachete cadou și serii de autori consacrați.
Cele mai mari noutăți vin de la imprintul science fiction, fantasy și thriller Armada, unde apare un roman inspirat de fascinantul univers al serialului Netflix Stranger Things – „Suspicious minds”, de Gwenda Bond. Un prequel din care aflăm povestea mamei lui Eleven și de unde au început experimentele care au schimbat fața orășelului Hawkins.
Stephen King, revine cu un nou roman, „Străinul”, despre vânătoarea unui criminal în serie care ia întorsături neașteptate. De asemenea, fanii Regelui se pot bucura de clasicul „Cimitirul animalelor” și de cutremurătoarea continuare a romanului-cult Shining, „Doctor Sleep”, a cărui ecranizare produsă de Warner Bros va fi pe marile ecrane în același timp cu târgul de carte.
Un thriller inspirat direct din mișcarea #MeToo este „Rețeaua șoaptelor”, de Chandler Baker, povestea a patru femei dintr-o firmă de avocatură din Texas care se revoltă împotriva abuzurilor bărbaților la putere. Un alt roman cu o miză extrem de actuală este „Soția bancherului”, de Cristina Alger, o poveste pasionantă despre misterioasa lume a finanțelor, unde un accident aviatic dezvăluie încrengăturile și corupția din sistemul bancar.
Iubitorii de science-fiction pot descoperi romanul „Orașul de la miezul nopții”, de Charlie Jane Anders, una dintre cele mai dezbătute cărți ale acestui an, în care scriitoarea imaginează o lume a viitorului în care tiranii ne controlează visele.
În colecția Babel de literatură universală apare o poveste de dragoste și de război fermecătoare, care amintește de „Pacientul englez și de Ispășire: Soldatul iernii”, de Daniel Mason.
Pasionații de cinematografie vor avea surpriza regăsirii unuia dintre cei mai șarmanți actori de la Hollywood în colecția Yorick de arte ale spectacolului. Michael Caine își povestește viața care bate filmul în volumul „Arta de a asculta și alte lecții de viață”. Un povestitor șarmant și o scriitură cu o calitate rară la memorialiști: jovialitatea.
Tot din seria memorialistică, la standul Nemira sunt disponibile „Dosar permanent”, de Edward Snowden, autobiografia tânărului care și-a sacrificat libertatea ca să dezvăluie abuzurile sistemelor de supraveghere și „Bohemian Rhapsody”, de Leslie Anne-Jones, biografia carismaticului Freddie Mercury, scrisă de o faimoasă jurnalistă care cunoaște toate picanteriile scenei rock.
Pe partea de de non-ficțiune, Nemira a pregătit un eseu despre efectele tehnologiei asupra spiritului civic și democrației – „Oameni vs tehnologie”, scris de Jamie Bartlett. Ce înseamnă pentru democrație scandalurile despre datele private din jurul Facebook și al Cambridge Analytica? De ce a îmbrățișa Big Tech fără nicio reținere înseamnă a slăbi fundamentele democrației?
Cititoarele colecției Damen Tango vor descoperi două cărți foarte diferite, dar ambele cu o puternică ancoră în istorie: „Soția imperial”, de Irina Reyn, povestea fascinantă a Ecaterinei cea Mare, femeia care a domnit într-o lume a bărbaților și „Acul din sânge”, de la autoarea bestsellerului „Borgia”, Sarah Bower, un roman senzual despre viața lui William Cuceritorul, a fratelui său, episcopul, și a misterioasei lui amante.
Pe lângă aceste noutăți, oferta de la stand include pachete speciale cu serii bestseller clasice: „Dune”, de Frank Herbert, într-un boxset pentru colecționari, care cuprinde un afiș cu planeta Arrakis, „Witcher”, de Andrzej Sapkowski, tot într-o cutie cu afiș original, trilogia „Jocurile foamei”, de Suzanne Collins, într-o nouă prezentare grafică de excepție, seria Melania Roibu de Rodica Ojog-Brașoveanu și multe altele.
Pentru cei mici Crăciunul vine mai devreme cu „O dorință de Crăciun”, de Katherine Rundell, ilustrată de Emily Sutton. În seara de Ajun, o dorință tainică, face să prindă viață un înger ponosit, un căluț de lemn gurmand, un măcăleandru cu aspirații de tenor și un soldățel de tinichea îndrăgostit.
Lama lama se întoarce, de data aceasta cu aventurile din timpul pregătirilor pentru marea sărbătoare, în „Lama lama de Crăciun”, de Anna Dewdney.
Dick King Smith, cel care l-a inventat pe cel mai simpatic și faimos purceluș din lume, Babe, le propune copiiilor o nouă aventură cu animăluțe, „Nasul reginei. Seria Simonei Antonescu”, Istoria povestită copiilor continuă cu „Mihai I, regele-copil și pecețile de mărgean”: Porniți într-o nouă aventură de cercetare a Manuscrisului, gemenii noștri preferați, Ilinca și Călin ajung într-o epocă elegantă, în care pălăriile, trenurile și mustățile cu vârfuri răsucite sunt la modă, iar Mihai, nepotul în vârstă de cinci ani al Reginei Maria, devine rege, la Nemira.
Recomandările MEDIAFAX din evenimentele Gaudeamus 2019:
Joi
18.30-20.00 – „Corupția ucide?”, volum coordonat de Oana Zamfirache, o lansare cu Alec Bălășescu, Raluca Feher, Șerban Marinescu, Emilian Mihailov, Dorina Pătrunsu, Laurențiu Ungureanu și Oana Zamfirache, la standul Curtea Veche Publishing
Vineri
11.00 – „Miau, Miorlau și Miaunici”, de Simona Epure, ilustrații de Alexia Udriște. Invitată este actrița Raluca Rădulescu.
17.00- Seria de autor Gheorghe Crăciun, „Frumoasa fără corp”, cu Carmen Mușat și Caius Dobrescu, într-o întâlnire moderată de Ovidiu Șimonca, la standul Polirom.
18.00-19.00 Seara de poezie este dedicată autorilor Răzvan Andrei („Jazz pentru iguane”), Laurențiu Ion („Corporația norilor”) și Iulian Tănase („Dumneziac”), la standul Curtea Veche Publishing.
Sâmbătă
11.00-12.00 – Autografe pentru copii într-o întâlnire cu gimnasta Diana Bulimar („Povestea lui Didi. Fetița cu o pungă de medalii”), Alina Bâltâc (concept editorial „Povestea lui Didi”), Gabi Toma (ilustratoare „Povestea lui Didi”), urmată de o sesiune de autografe cu Monica Bătrânu („Întâmplări mărunte cu pictori mari. Monet, Van Gogh și Kandinski povestiți copiilor”) și Roxana Iacoban (ilustratoarea cărții), la standul Curtea Veche Publishing.
12.00- La standul Polirom, în seria de autor Andrei Oișteanu, este lansată ediția a IV-a revăzută, adăugită și ilustrată a volumului „Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură”, cu Paul Cernat în dialog cu Adrian Șerban.
12.00 Lansare de carte și sesiune de autografe, la standul Humanitas, Lucian Boia cu „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”, într-un moment în care alături de autor este Marian Voicu.
12.00-13.00 – Adrian Cioroianu lansează volumele „Cea mai frumoasă poveste. Vol. al 3-lea. O țară se construiește zi de zi” și „Elisabeta-Carmen Sylva. Prima Regină a României, suverana artistă”. Alături de autor vor fi prezenți Alexandru Groza, Eduard Matei, Oana Mihăilă, Andrei Radu, Mihaela Simina și Dana Tudose Tianu,la standul Curtea Veche Publishing.
13.00- Editura RAO și Bogdan Bucur prezintă evenimentul de lansare a volumului „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”.
13.30- la standul Fractalia se lansează volumul de poezie „Pink Pong”, de Claus Ankersen și Andrei Zbîrnea, cu Iulia Stoichiț, Răzvan Țupa și Mircea Dan Duță.
13.00 Lansare de carte în prezența autoarei și sesiune de autografe pentru „Renovări. Amenajări interioare”, de Mara Wagner. Participă Teodora Munteanu – jurnalistă, masterandă în studii de gen, Alexandru Mâzgăreanu-regizor, Teatrul Notarra și Ovidiu Șimonca, jurnalist, la editura Litera.
14.00-15.00 – Întâlnire cu autorii pentru copii Cristina și Alex Donovici, creatorii colecției Poveștile Cristinei și autorii volumelor „Norișorul roz”, „O iarnă de povești”, „Întâmplări vindecătoare”, „O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse” și ai seriei „Aventurile lui Țup”.
Standul Curtea Veche Publishing
15.00-16.00 – Laura Cosoi („Forma gustului”, „Rămâi la masă?”), Răzvan Exarhu ( „Fericirea e un ac de siguranță”) și Mirela Retegan („Jocuri de jucat toamna”, „Fii de partea mea!”, „Astăzi este despre astăzi”) oferă autografe la standul Curtea Veche Publishing.
15:30- La standul editurii frACTalia apare „Arta revendicării. Antologie de poezie feministă”, coordonat de Medeea Iancu. Poeme de Iuliana Lungu, Jasmina Al-Qaisi, Tina Haș, Mihaela Michailov, Alina Soare, Sașa Zare, bianca ela, Alina Purcaru, Veda Popovici și I.M.Clau, într-o discuție cu Iulia Militaru, Laura Sandu și Medeea Iancu, despre avolum și despre posibilitățile literaturii feministe în spațiul de limbă română. Volumul apare în format digital, în cadrul programului Literatură și feminism, inițiat de Laura Sandu și Mihaela Michailov.
16.15- Humanitas anunță lansarea de carte Andrei Pandele „Decembrie ’89 în 89 de imagini” cu Horia-Roman Patapievici și Ioan Stanomir.
15.45-16.30- Sesiuni de autografe cu cei mai cunoscuți polițiști din România: Traian Berbeceanu („Radiografia unei mârșăvii judiciare”) și Marian Godină („Pablo, the alpaca. Scrisoarea”, „În misiune cu Marian”, „Flash-uri din sens opus”), în Spațiul de evenimente „Mircea Nedelciu”
16.30-17.30 – Trupa VUNK lansează volumul „Deja-Vu. 25 de ani de Vunk”, de Cornel Ilie, la Standul Radio România.
17.15- La Humanitas este lansat volumul de Ezra Pound, „Opere II: ABC-ul lecturii. Ghid spre kulthură”, cu Radu Vancu, Cosmin Ciotloș și Denisa Comănescu.
17.30- Lansarea antologiei „Un secol de poezie română scrisă de femei (Volumul I: 1990-2019)”, într-o selecție realizat de Alina Purcaru și Paula Erizanu la Târgul Gaudeamus, Standul Editurii Cartier
18.00- Ego Proză. Alexandru Potcoavă lansează volumul „Viața și întoarcerea unui Halle”, cu Bogdan-Alexandru Stănescu și Adrian Botez, la standul Polirom.
18.00- Se lansează cele mai recente două volume din colecția de poezie Vorpal de la Nemira „Minunata lume Disney”, de Elena Vlădăreanu și „Cu Orice e posibil”, de Bogdan Ghiu, prezentate de coordonatoarea colecției, Svetlana Cârstean.
Duminică
12.00 – 12.30- În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, spațiul de evenimente „Mircea Nedelciu”. Editura Trei vă invită la evenimentul de lansare a cărții „Expresia psihopatologică în pictură” de Aurel Romila. Lansarea acestei cărți-album, cuprinzând peste 800 de creații plastice ale unor pacienți psihiatrici, va avea loc duminică, 24 noiembrie. La eveniment vor vorbi: psihiatrul și profesorul universitar Aurel Romila și Victor Popescu, redactor Editura Trei.
14.00-15.00- Standul Curtea Veche găzduiește o sesiune de autografe cu Chef Joseph Hadad si Andra Ilias, protagonistul volumului „Joseph Hadad. Omul”, respectiv autoarea cartii și sesiune de autografe Irén Arsene Máté („Es Mal Pas”).
15.00- Anca Hațiegan lansează la standul Polirom „Dimineața actrițelor”, cu Mirela Nagâț și Cosmin Ciotloș. Fragmente din volum sunt prezentate în lectura actorilor Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc. Moderează Mihaela Răileanu.